tarom

Conducerea TAROM este audiată într-o ședință cu ușile închise la Comisia de Transporturi din Senat, informează B1 TV.

Parlamentarii vor să afle mai multe detalii despre situația companiei, dat fiind că în ultima vreme mai multe zboruri au fost amânate sau chiar anulate din cauza problemelor tehnice ale aeronavelor.

Astfel de situații au avut loc chiar luni, când nu mai puțin de cinci zboruri au mai anulate. De asemenea, unele curse au înregistrat întârzieri chiar și de patru ore.

Compania a anunțat că în perioada următoare se vor face mai multe verificări pentru ca pasagerii să călătorească în siguranță.

Național – VIVA FM