(Analiză de David Vișan)

Deoarece alegerile parlamentare sunt din ce în ce mai aproape, vom începe și noi prezentarea listelor de candidați ai fiecărui partid. Acum, a venit rândul celui mai mare partid din România să releve propunerile electorale pentru diaspora.

Trebuie să admit faptul că sarcina de a aduna oarece material publicistic despre candidații PSD a fost o reală provocare, în lipsa unei comunicări scrise din partea partidului și a faptului că pagina web a organizației nu a mai fost actualizată din 2014. nu știu dacă acestea intră în nota generală de secretomanie cu care PSD își acoperă candidații de parcă le-ar fi frică de ceva sau dacă este numai un caz izolat, având în vedere că, în principiu, diaspora nu este o miză pentru acest partid. Spun în principiu, deoarece după cum vom vedea, anul acesta PSD s-ar putea să producă surpriza pe diaspora. Așadar,

Senat:

MARIUS VILI SÎRBU – rezident în Spania

Marius Vili Sârbu are 41 de ani și este de profesie avocat. Domnia sa locuiește li profesează în Madrid. Conform profilului său de pe o rețea de socializare, a absolvit Academia de Studii Economice din București în 2003 și Universidad Complutense de Madrid în 2010. În afara blogului personal, nu există alte referințe asupra activității sale în diaspora sau pentru românii din străinătate.

EMIL MARIAN VĂDUVA – rezident în Marea Britanie

Emil Marian Văduva are 37 de ani și și este absolvent de Studii Juridice și Diplomatice. Domnia sa este președintele PSD Anglia și a fost implicat în scandalul împiedicării românilor să își exprime dreptul la vot în sediul ICR Londra. Conform datelor oficiale, la secția de la ICR, Emil Marian Văduva, reprezentant al PSD în turul 1, a reprezentat UDMR la aceeași secție în turul doi, pe când colegul său, Cosmin Gabriel Furtună, care este și el membru PSD, a reprezentat PPDD în turul al doilea la secția din Institutul Cultural. Tot în turul 1 nu s-au prezentat reprezentanții PPDD și PER (Partidul Ecologist), deși ambii au fost prezenți la ședința de sâmbătă, 1 Noiembrie, de la Londra, și nici unul nu pare să fi indicat că va absenta în ziua votului. Având în vedere că la secția cu pricina au votat în turul 1 1598 de persoane ajutate de o comisie formată din 5 membri, rezultă faptul că, prin absența celor de mai sus, aproximativ 700 de persoane au fost văduvite de dreptul constituțional. În ciuda demersurilor efectuate de reprezentanții celorlalte partide, Biroul Electoral Central a refuzat completarea celor două locuri.

ARMAND SCHOR – rezident în Israel

Armand Schor are 69 de ani și este de profesie inginer. Este cetățean israelian de origine română și este membru al Partidului Muncii din statul evreu.

DANIELA POPESCU – rezident în Grecia

Daniela Popescu are 36 de ani și este de profesie cadru didactic.

Camera Deputaților:

VACESLAV ȘARAMET – rezident în România

Fără îndoială, vedeta social-democrată și punctul forte al listei PSD pentru diaspora este tânărul de origine moldavă Vaceslav Șaramet. Acesta este fondatorul mediului asociativ al studenților basarabeni din România și locuiește de 10 ani în București, iar în anul 2012 a absolvit, ca bursier, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, specializarea medicină dentară. Șaramet este și cel care a pus bazele Asociației Studenților și Elevilor Basarabeni din București, pe care a coordonat-o timp de 6 ani. În perioada când Ministerul Tineretului și Sportului era condus de către Nicolae Bănicioiu și respectiv Gabriela Szabo, Vaceslav Șaramet a participat și a organizat numeroase proiecte „Erasmus” și „Youth in Action”, în aproape toate țările Europei. În domeniul profesional, domnia sa este administrator al unei clinici stomatologice, cu o echipă de 14 oameni, dintre care 8 sunt medici specialiști.

CĂTĂLIN ȘERBU – rezident în Spania

Cătălin Șerbu are 32 de ani și este delegat al Camerei de Comerț Româno – Iberice. Acesta s-a făcut remarcat politic mai ales în vara lui 2015 atunci când, în mai puțin de o lună de zile a trecut de la extaz la agonie. Astfel, domnia sa făcea la data de 17 mai un „autodenunț” simbolic în semn de susținere a președintelui PSD, Liviu Dragnea, după condamnarea acestuia la închisoare cu suspendare, pentru ca la 9 iunie 2015 să demisioneze din toate funcțiile deținute în partid în semn de protest față de maniera în care este condus PSD.

LILIANA LĂBAN – rezident în Italia

Liliana Lăban are 39 de ani și este agent comercial. Domnia sa a fost în atenția mass-media în decembrie 2015 atunci când, alături de președintele PSD Diaspora de la acea vreme, deputatul Cătălin Rădulescu, a semnat o scrisoare deschisă adresată conducerii centrale a partidului în care era acuzat un puci în rândurile organizației la care, conform semnatarilor documentului, ar fi participat și președintele PSD, Liviu Dragnea.

SMARANDA VORNICU SHALIT – rezident în România

Smaranda Vornicu Shalit are 51 de ani și este fiica omului de televiziune Tudor Vornicu

LILLA DEBELKA – rezident în România

Lilla Debelka are 42 de ani și este de profesie inginer. Domnia sa este președintele Organizației de Femei a PSD Diaspora.

MARIA STOIAN MUSTEAȚĂ – rezident în Republica Moldova

Maria Stoian Musteață are 27 de ani și este de profesie jurist.

Câteva scurte concluzii:

Oferta electorală a PSD pentru diaspora este una echilibrată atât din punct de vedere a reprezentării de gen cât și din cel al acoperirii teritoriale. De asemenea, sunt promovate și persoane tinere de valoare. Este evident că principalul vector de imagine este Vaceslav Șaramet, locul 1 de la Camera Deputaților. Datorită notorietății sale, preponderent de ordin pozitiv, acesta va avea sarcina de a „trage lista după el” cum spun politicienii. Un alt element interesant este că, prin aportul lui Șaramet, PSD are toate șansele să obțină un scor peste așteptări în Republica Moldova.

Totodată, PSD pare să fi înțeles faptul că diaspora este un cu totul alt teren de joc față de cel din țară și că aici nici un partid nu se poate baza pe electoratul captiv (principala armă politică a social-democraților încă de la înființare) și că încearcă să își schimbe abordarea funcție de specificul unic al ceea ce înseamnă români de pretutindeni. Avem toate motivele să considerăm că demersul PSD va fi unul de succes și că aceștia vor obține un scor mai bun decât până în prezent. Cu toate acestea, PSD este încă departe de a fi considerat o forță în rândul românilor de pretutindeni, dar traiectoria pare a fi un ascendentă, mai ales în contextul în care, în Parlament, PSD face tot ceea ce îi stă în putință pentru a se face plăcut în diaspora. Cel mai bun exemplu fiind cele 102 taxe care vor fi scoase la inițiativa social-democrațiilor și dintre care câteva vizează diaspora în mod direct.

Următoarele liste supuse analizei noastre vor fi cele ale PMP.

The post LISTELE LA CONTROL (partea a doua) appeared first on News Diaspora.

News Diaspora