EDITORIAL

SEARĂ  ARGENTINIANĂ  DE TANGO

 

Seara de sâmbătă 29 octombrie a fost unică. Pentru prima dată, în fața unui public select, iubitor de artă, s-a desfășurat un eveniment cu această caracteristică. Deci, seara culturală cu specific argentinian, a fost o premieră care s-a realizat în orașul Suceava.

În realitate, totul a fost o… premieră. Locul unde s-a desfășurat evenimentul , sala mansardă a Muzeului Bucovinei din Suceava, unde au fost prezenți peste 160 de persoane (ne așteptam la maxim 100), a fost pentru toată lumea, o adevărată și plăcută surpriză. Am reușit, împreună cu cei din comitetul de organizare, să creem o ambianță de tangou, specifică  capitalei argentiniene, Buenos Aires.

Chiar dacă a fost puțin cam lungă, consider că mini conferința despre istoria și originile tangoului, în lume, a fost utilă. Am încercat să sintetizez, în 40 de minute (20 și 20), o istorie de mai bine de 160 de ani. Mă bucur pentru interesul pe care mi l-au acordat cei prezenți și pentru frumoasele cuvinte pe care mi le-au adresat.  Această prezentare care s-a desfășurat în două etape, a fost marcată și de o demonstrație de tangou argentinian, pusă în scenă de către membrii clubului de Tango Bucovina. Cele opt perechi prezente, au reușit, pe parcursul a 40 de minute să ofere o lecție de dans, de pasiune și de artă. Au reușit să cucerească inimile celor peste 160 de spectatori, prezenți la eveniment.

Totul a fost frumos, curat, nou și realmente real. La un moment dat, pentru câteva secunde, am avut impresia că mă regăsesc în Muzeul de Arte Frumoase, din Buenos Aires. Acestă superb proiect, nu putea fi realizat fără ajutorul oferit de către Muzeul Bucovienei, al clubului de Tango Bucovina din Suceava și al ziarului on-line, minutulunu.ro .

Pe această cale țin să mulțumesc și sponsorilor acestui eveniment:  Cramelor Jidvei,  Blini Crepes și Atelier 2005. De asemenea mulțumirile de rigoare doamnei Cristina Hreamătă Macoveiciuc, artist plastic, care a realizat scenografia pentru această seară de tango argentinian.  Mulțumesc și postului de televiziune Intermedia Tv, care a fost prezent la acest eveniment cultural al urbei noastre, dar și celorlalți colegi de breaslă care s-au preocupat pentru mediatizarea evenimentului.

În final țin să mulțumesc tuturor celor prezenți și în mod special iubitorilor de artă, iubitorilor de frumos, pentru care tangoul este o pasiune și un sentiment.

Cornel Bumbu vă dorește o săptămână  superbă!

Să auzim numai de bine !