Doi bărbaţi, captivi în hotelul din Italia peste care a căzut avalanşa, au fost scoşi de sub nămeţi de salvatori. Unul dintre ei este un italian de 38 de ani, Giampiero Parete. Acesta a fost internat în spital la terapie intensivă și susține că a scăpat cu viață pentru că ieșise din hotelul Rigopiano ca să ia ceva de la mașină, scrie Libertatea.ro.

Bărbatul susține disperat însă că cei doi copii ai lui, un băiat și o fată, și soția sa, de origine română, Adriana, sunt prinși sub dărâmăturile hotelului.

„Soția și cei doi copii ai mei sunt sub dărâmături. A venit avalanșa și totul a fost acoperit de zăpadă, însă am reușit să ies. Mașina nu a fost îngropată sub nămeți, așa că am așteptat sosirea echipelor de salvare”, a spus bărbatul, care se pare că el a fost și cel care a alertat autoritățile.

Italianul a fost luat cu un elicopter si dus la un spital din apropiere, unde este internat la terapie intensivă.

Hotelul Rigopiano de patru stele din munții Gran Sasso, în regiunea Abruzzo a fost îngropat de o avalanșă în noaptea de miercuri spre joi. Echipele de intervenție susțin că sunt prinși acolo cel puțin 30 de oameni, iar situația este disperată, pentru că nici unul nu strigă după ajutor.

Național – VIVA FM