Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a anunțat vineri, la Sibiu, că speră la ieftinirea vacanțelor și în acest sens va propune luni, Ministerului de Finanțe, reducerea TVA la 9 la sută.

El a adăugat că pentru reducerea TVA este nevoie și de aprobarea Comisiei Europene.

„Luni înaintez documentația la Ministerul de Finanțe. Deci noi, Ministerul Turismului, vom face propunerea către Ministerul de Finanțe. Am avut o discuție principială cu dânșii. Ne-au spus că trebuie înaintată o documentație către Comisia Europeană, apoi trebuie să așteptăm răspunsul acestora. După cum știți, în acea directivă, travel agency nu sunt introduse, deci nu pot avea o cotă diferențiată la TVA. Noi putem, pentru că avem două cote diferențiate la TVA, de 5 la sută la construcții, respectiv de 9 la sută la alte produse, respectiv de 19 la sută”, a precizat ministrul Turismului, într-o conferință de presă.

Mircea Titus Dobre a spus că „nu știe exact” de când TVA-ul va fi de 9 la sută în turism.

Întrebat de către jurnaliști dacă reducerea TVA va duce la ieftinirea vacanțelor, ministrul Turismului a răspuns că „speră că da”.

„Eu sper că da. Fiecare trebuie să aibă în ofertă prețul plus TVA. Nu trebuie să introducă TVA-ul în prețul respectiv când face oferta”, a spus Mircea Titus Dobre.

Ministrul Turismului este prezent vineri, la Sibiu, la Adunarea Generală a ANAT.

AGERPRES

Național – VIVA FM