Elena Udrea a dobândit statutul de refugiat politic în Costa Rica, asta le-a spus unul dintre avocații fostului ministru judecătorilor de la ÎCCJ, care judecă astăzi ultimul termen în dosarul „Gala Bute”. În primă instanță, ea a fost condamnată la 6 ani de închisoare.

Avocatul în cauza le-a mai spus celor cinci magistrați că Elena Udrea are inclusiv reședință pe teritoriul acestui stat din America Centrală.

În plus, Elena Udrea cere audierea sa prin videoconferință sau prin comisie rogatorie în acest proces început în 2015.

Ea se află în prezent în Costa Rica iar la termenul anterior a anunţat prin avocaţii săi că doreşte să dea o declaraţie în cadrul procesului, însă nu se poate prezenta, deoarece este însărcinată iar medicii i-au recomandat să nu se deplaseze.

Avocatul a mai spus că a primit memoriul de la clienta sa în această dimineață. Este vorba așadar despre un document care ar putea să ducă la întârzierea acestui proces. Rămâne de văzut dacă cei cinci magistrați vor aproba această cerere.

Pe 29 martie 2017, Elena Udrea a fost condamnată la şase ani de închisoare cu executare în dosarul „Gala Bute” pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

Național – VIVA FM