Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a anunţat că se va întâlni cu preşedinţii Curţilor de Apel, urmând să participe pe 28 septembrie la adunarea acestora, care va avea loc la Suceava.

Pe 10 octombrie, Toader va lua parte, la București, la o dezbatere cu „toţi procurorii cu funcţii de conducere, indiferent de nivelul parchetului în care îşi desfăşoară activitatea”.

La sfârșitul lunii august, aproape 200 de procurori şi judecători au transmis o scrisoare deschisă lui Toader prin care şi-au exprimat îngrijorarea faţă de declaraţiile sale referitoare la activitatea Ministerului Public.

Ei au susţinut că afirmaţiile ministrului pot aduce prejudicii societăţii în plan intern, dar şi la nivel internaţional şi şi-au exprimat susţinerea faţă de procurorul general Augustin Lazăr, în contextul declanşării procedurii de evaluare.

Reacţia magistraţilor a venit după ce Toader a declarat că decizia de evaluare a lui Lazăr nu a venit din senin, ci a observat, de-a lungul timpului, că Ministerul Public s-a îndepărtat ”de la rolul constituţional pe care îl are, de la rolul de garantare a drepturilor cetăţenilor”.

A doua zi, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a reacţionat, apreciind că astfel de afirmaţii sunt grave pentru justiţie şi pun la îndoială credibilitatea instituţiei.

Național – VIVA FM