Cooperarea bilaterală în plan economic şi sectorial şi securitatea la nivel regional şi internaţional au constituit, marţi, temele abordate în întrevederea dintre premierul Viorica Dăncilă, aflată în vizită oficială la Doha, şi emirul Statului Qatar, şeicul Tamim bin Hamad Al Thani.

„Înalţii oficiali au urmărit să identifice modalităţile optime de aprofundare a cooperării bilaterale în plan economic şi sectorial şi să realizeze un schimb de opinii asupra evoluţiilor de securitate la nivel regional şi internaţional. Emirul Al Thani a evidenţiat deschiderea pe care statul Qatar o manifestă faţă de intensificarea cooperării bilaterale cu România, inclusiv prin creşterea nivelului schimburilor economice şi comerciale. A invitat partea română să propună domenii concrete de interacţiune, care să fie discutate în cadrul întrevederilor ce se vor desfăşura la Doha atât în cadru guvernamental, cât şi în dialogul business-to-business”, se arată într-un comunicat al Guvernului transmis, marţi, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, premierul Viorica Dăncilă a reafirmat angajamentul său şi al Executivului de la Bucureşti pentru consolidarea relaţiilor României cu lumea arabă în ansamblu, obiectiv evidenţiat în programul de guvernare 2017-2020, care prevede intensificarea eforturilor politico-diplomatice în această direcţie.

Premierul Dăncilă a apreciat că relaţia bilaterală cu Qatar se află într-o etapă importantă a evoluţiei sale, pe care Guvernul român intenţionează să o fructifice spre beneficiul reciproc. Înaltul demnitar a arătat că România are o situaţie economică stabilă şi predictibilă, exprimând interesul de a coopera cu partea qatareză în domenii prioritare precum infrastructura, sănătatea, agricultura şi turismul.

Întrevederea a prilejuit şi un schimb de opinii asupra temelor de interes comun din sfera internaţională şi din cea regională. În context, prim-ministrul Dăncilă a reiterat susţinerea României pentru reluarea dialogului dintre statele membre ale Consiliului de Cooperare al Golfului, organizaţie deosebit de importantă pentru arhitectura regională de securitate.

Totodată, ea a arătat că statul român, care va prelua Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2019, va continua să acorde o importanţă specială dezvoltării relaţiilor cu această regiune, concomitent cu promovarea soluţionării pe cale politică a diferendelor din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, se menţionează în comunicat. AGERPRES

Național – VIVA FM