Noul ambasador al Statului Israel la Bucureşti, David Saranga, a declarat că România este un prieten adevărat, pe care ţara sa se poate baza în cadrul Uniunii Europene.

"Ne întâlnim astăzi pentru a celebra anul 2019, un an deosebit de important, marcat de preluarea preşedinţiei Consiliului UE de către România, un moment foarte important politic şi remarcabil. (…) Pentru noi, România este un prieten adevărat, pe care putem să ne bazăm în cadrul UE", a spus Saranga, care a participat la un concert de Anul Nou organizat, duminică, la Templul Coral din Bucureşti, de Comunitatea Evreilor Bucureşti (CEB), Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România (FCER), împreună cu JDC România şi Fundaţia Caritatea.

Diplomatul a făcut trimitere la cuvintele lui Elie Wiesel, potrivit căruia ''fără memorie, nu există cultură, civilizaţie, societate, viitor''.

"Pentru a consolida această prietenie puternică dintre România şi Israel nu putem să ignorăm trecutul, trebuie să-l acceptăm cu sinceritate şi să învăţăm din el. (…) Aproape de jumătate din comunitatea evreiască, care a trăit aici înainte de Al Doilea Război Mondial, a fost distrusă. România a făcut eforturi remarcabile în ceea ce priveşte recunoaşterea trecutului şi asumarea responsabilităţii. În acest context, vreau să mulţumesc unui prieten apropiat al meu personal şi al poporului evreu – ambasadorul Mihnea Constantinescu, fie memoria lui binecuvântată!", a afirmat ambasadorul, iar cei prezenţi au ţinut un moment de reculegere în memoria fostului diplomat român.

Saranga a spus că intoleranţa şi xenofobia sunt prezente în Europa.

"Vreau să amintesc că în unele şcoli se învaţă despre Holocaustul în România. De asemenea, în 2018 a fost promulgată Legea pentru combaterea antisemitismului, mulţumită Parlamentului şi preşedintelui României. Din nefericire, trăim într-o perioadă în care intoleranţa şi xenofobia sunt prezente în Europa. Datoria noastră este să ne amintim de trecut, iar mai ales noi, ca popor evreu, (…) avem responsabilitatea de a fi model de toleranţă. Vreau să vă asigur şi eu personal – Ambasada Statului Israel şi Statul Israel am fost, suntem şi vom fi mereu alături de dumneavoastră. Vă urez un An Nou plin de sănătate, realizări şi fericire! La Mulţi Ani!", a transmis ambasadorul comunităţii evreieşti.

El a mărturisit că România are un loc important în inima sa. "Aici am început cariera mea diplomatică acum mai mult de 20 de ani şi de atunci am rămas legat de cultură, de ţară, de limba română şi de dumneavoastră. Cred că faptul că prima apariţie publică a mea e aici, în Templul Coral, în faţa dumneavoastră, arată că e foarte important pentru mine să am această legătură cu comunitatea dumneavoastră", a adăugat diplomatul.

Vorbind despre evenimentul de la Templul Coral, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (FCER), Aurel Vainer, a arătat că acest concert e circumscris preluării preşedinţiei Consiliului UE de către ţara noastră.

"În lume se ascultă în fiecare An Nou şi un anumit număr de zile după aceea concertul de Anul Nou de la Viena. Noi nu avem pretenţia să avem o orchestră ca aceea de la Viena, dar simbolul acesta al recunoaşterii culturii şi valorii muzicii cu care ne-a încălzit sufletele Johann Strauss şi ceilalţi trebuie să se regăsească şi la noi. Templul Coral e recunoscut pentru condiţiile superbe, (…) acest concert vienez – să-i spunem – dar e şi italian e circumscris acestei situaţii cu totul de excepţie pe care o avem în acest an – preşedinţia rotativă a României la Consiliul UE. (…) Dedic acest eveniment şi acestei extraordinare şanse pe care o are România de a exercita un rol foarte pozitiv, optimist şi de unitate şi coeziune pentru UE", a spus Vainer.

În programul concertului au figurat valsuri, polci şi arii celebre, interpretate de soprana Daniela Bucşan şi tenorul Andrei Mihalcea, acompaniaţi de Ambiental String Quartet.

La eveniment au participat, printre alţii, şi fostul preşedinte Emil Constantinescu şi ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm. AGERPRES/(A – autor: Iulia Carciog, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

AGERPRES