Primarul oraşului polonez Gdansk, Pawel Adamowicz, a decedat luni la spital după ce în ziua anterioară a fost atacat cu cuţitul în timpul unui eveniment filantropic, a anunţat ministrul sănătăţii polonez, Lukasz Szumowski, transmite Reuters.

''Nu am putut câştiga'', a declarat Szumowski într-o conferinţă de presă, potrivit canalului de televiziune TVN.

Înjunghiat în timpul unui concert caritabil, în faţa a mii de spectatori, Adamowicz a fost grav rănit la inimă, în diafragmă şi abdomen.

Agresorul său, un localnic din Gdansk în vârstă de 27 de ani, care tocmai a ieşit din închisoare, unde stătuse mai mult de cinci ani pentru jafuri bancare, a fost reţinut imediat.

Înainte de a fi arestat, el a declarat că vrea să se răzbune, afirmând că a fost băgat după gratii şi a fost ''torturat'' de către partidul centrist Platforma Civică (PO, în prezent în opoziţie), care se afla la putere la vremea respectivă. Acest partid a sprijinit candidatura lui Pawel Adamowicz, în cadrul alegerilor municipale din toamna anului trecut.

Adamowicz avea 53 de ani şi era primar din anul 1998. AGERPRES/(AS – autor: Tudor Martalogu; editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)

AGERPRES