Sute de pelerini au sărbătorit duminică Paştele Catolic la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, lăcaş de înviere a lui Iisus Hristos conform tradiţiei creştine, relatează AFP.

Paştele Catolic, care marchează miracolul învierii Domnului, a fost sărbătorit duminică în ritul catolic.

Creştinii ortodocşi vor sărbători Paştele la 18 aprilie.

"Fie ca temerile noastre să fie alungate de mărturia Resurecţiei", a spus Pierbattista Pizzaballa, administratorul apostolic al patriarhatului catolic din Ierusalim în cadrul mesei celebrate în faţa mormântului lui Hristos.

La această slujbă matinală, prelatul nu a făcut aluzie la atentatele produse în Sri Lanka şi despre care nu aveau încă veşti.

Într-un comunicat separat Biserica Catolică de pe Pămânul sfânt a condamnat aceste atacuri care au provocat cel puţin 158 de morţi, exprimându-şi solidaritatea cu poporul srilankez.

În mulţimea de pelerini din jurul lăcaşului unde se află Sfântul Mormânt s-au adunat zeci de creştini de diferite rituri (greco-ortodox, romano-catolic, apostolic-armean, copt, ortodox-siriacă şi ortodox-etiopiană) care împărtăşesc în comun această bazilică.

Sfântul Mormânt se află în Ierusalim de Est, partea palestiniană a oraşului ocupat şi anexat de Israel. Creştinii palestinieni sunt majoritatea de rit ortodox.AGERPRES/(AS – editor: Mihaela Nicolaescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

AGERPRES