Aproape 27 de tone de tutun vrac şi în diferite stadii de prelucrare au fost descoperite şi ridicate de poliţişti, în prima parte a anului 2019, o creştere cu 630% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, informează, sâmbătă, Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Potrivit sursei citate, valoarea accizei aferente acestei cantităţi de tutun depăşeşte 11 milioane de lei.

"Utilizarea în producţia ilegală de ţigarete a acestei cantităţi ar fi condus la introducerea pe piaţa neagră a peste 38 milioane de ţigarete, a căror valoare s-ar fi ridicat la aproximativ 20 milioane lei", precizează IGPR.

Alte peste 12 milioane de ţigarete au fost indisponibilizate în acelaşi interval de timp, 1.066 de persoane fiind cercetate în 862 de dosare penale, instrumentate de poliţişti pe această linie.
De asemenea, au fost constatate 932 de infracţiuni (821 prevăzute de Codul vamal, 61 prevăzute de Codul fiscal şi 50 de infracţiuni de evaziune fiscală) şi s-au aplicat 1.187 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 1.000.000 de lei.

"Poliţiştii din cadrul structurilor de investigare a criminalităţii economice au acţionat, fie individual, fie în colaborare cu reprezentanţii altor structuri din cadrul Poliţiei Române (ordine publică, poliţie rutieră, poliţie transporturi şi de la combaterea criminalităţii organizate) efectuând, la nivel naţional, acţiuni specifice pentru descoperirea activităţilor ilegale din acest domeniu", adaugă sursa menţionată. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Andreea Lăzăroiu)

AGERPRES