Publicaţia South Florida Sun Sentinel a fost recompensată cu un prestigios premiu Pulitzer la categoria Serviciu Public (Public Service) pentru ''dezvăluirea deficienţelor în activitatea oficialilor din instituţia de învăţământ şi în cea a organelor de ordine'' în legătură cu masacrul de la liceul Marjory Stoneman Douglas, iar Pittsburgh Post-Gazette a câştigat la categoria Breaking News pentru relatarea ''alertă şi plină de compasiune'' a atentatului de la sinagoga Tree of Life din Pittsburgh, potrivit site-ului pulitzer.org.

Los Angeles Times a fost recompensată pentru jurnalism de investigaţie.

Agenţiile de presă Reuters şi Associated Press au primit amândouă premii pentru jurnalism internaţional.

Agenţia de presă Reuters a obţinut două premii Pulitzer,unul la categoria jurnalism internaţional, pentru o anchetă care a dezvăluit masacrul a zece bărbaţi musulmani rohingya de către săteni budişti şi forţele de ordine din Myanmar, şi unul la categoria fotografie beaking news pentru imaginile cu migranţi de la graniţa SUA.

Ancheta Reuters premiată a fost realizată de Wa Lone şi Kyaw Soe Oo, doi tineri reporteri, cetăţeni ai Myanmar, care au fost arestaţi în decembrie 2017 în ceea ce observatorii internaţionali au etichetat drept un efort al autorităţilor de a bloca desfăşurarea investigaţiei. Articolul ''Masacru în Myanmar'' a fost finalizat de colegii Simon Lewis şi Antoni Slodkowski şi publicat în februarie anul trecut.

În septembrie, cei doi jurnalişti Reuters au fost condamnaţi la şapte ani de închisoare. Luni se împlinesc 490 de zile de când aceştia se află în spatele gratiilor.

Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincţii din jurnalismul american, au fost create de ziaristul american de origine maghiara Joseph Pulitzer şi se acordă începând cu anul 1917. Comitetul care decernează premiile Pulitzer este format din 18 membri, laureaţi anteriori ai prestigioaselor distincţii precum şi alţi remarcabili jurnalişti şi universitari.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor online: Anda Badea)

 

AGERPRES