Cinci persoane au fost transportate la spital după ce au fost rănite într-un accident rutier petrecut, joi seara, într-o intersecţie din zona centrală a municipiului, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Teleorman.

În timp ce un bărbat în vârstă de 21 de ani, domiciliat în oraşul Darabani, judeţul Botoşani, conducea un autoturism pe o stradă cu sens unic din Alexandria, ajuns în intersecţie, nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, condus regulamentar de un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Plosca, judeţul Teleorman, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ, Daniela Păşu.

Potrivit sursei citate, în urma impactului au fost rănite cinci persoane, printre care şi un adolescent de 17 ani. Patru dintre persoanele rănite se aflau în cele două autoturisme implicate în accidentul rutier, iar cea de-a cincea victimă este un pieton în vârstă de 20 de ani, din Alexandria.

Victimele accidentului rutier au fost preluate de ambulanţe şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alexandria pentru îngrijiri medicale şi investigaţii.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. AGERPRES / (AS – autor: Victoriţa Cristian, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)

AGERPRES