Un bărbat din Botoşani care anunţase că se va sinucide a fost găsit şi salvat de poliţişti, la scurt timp după ce dispariţia sa a fost sesizată prin Serviciul unic pentru apeluri de urgenţă 112, au anunţat, joi, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani.

Potrivit sursei citate, bărbatul şi-a sunat soţia şi a anunţat-o că va pleca într-un loc necunoscut, cu scopul de a se sinucide. La scurt timp după apel, femeia în vârstă de 29 de ani a sunat la 112, cerând ajutorul poliţiştilor.

După aproximativ zece minute, bărbatul de 32 de ani a fost găsit spânzurat de creanga unui copac dintr-o lizieră de la marginea municipiului Botoşani. Oamenii legii au reuşit să dezlege ştreangul şi să îi acorde primul-ajutor.

"Imediat, au fost mobilizate toate echipajele de siguranţă publică aflate în serviciul de patrulare care, în aproxiomativ zece minute de la primirea sesizării, au reuşit depistarea bărbatului într-o lizieră situată pe strada Pacea. Bărbatul era spânzurat de creanga unui copac, în stare de inconştienţă. Poliţiştii au dezlegat ştreangul şi i-au acordat primul ajutor, până la sosirea echipajului medical", au precizat reprezentanţii IPJ Botoşani.

Bărbatul a fost stabilizat, fiind internat la Secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati". AGERPRES/(AS – autor: Cristian Lupaşcu, editor: George Onea, editor online: Anda Badea)

AGERPRES