Liderul opoziţiei venezuelene Juan Guaido l-a avertizat marţi pe preşedintele Nicolas Maduro împotriva "dezastrului" care l-ar putea reprezenta, potrivit lui, convocarea de alegeri legislative anticipate pentru reînnoirea componenţei parlamentului, singura instituţie controlată de opoziţie, relatează AFP.

"Ce s-ar întâmpla dacă regimul ar îndrăzni, şi poate acest lucru, să facă paşi în direcţia alegerilor anticipate fără condiţii? Se vor îneca în contradicţiile lor, în izolarea lor, într-un dezastru", le-a spus Guaido jurnaliştilor înainte de a intra în parlament, al cărui preşedinte este.

"Suntem aici, în picioare, pe cale să ne exercităm atribuţiile", a adăugat acest deputat social-democrat care s-a autoproclamat preşedinte interimar în ianuarie şi a fost apoi recunoscut de circa 50 de ţări, printre care şi SUA.

Luni seară, Adunarea constituantă din Venezuela, formată din fideli ai preşedintelui socialist Nicolas Maduro, a anunţat că intenţionează să convoace alegeri legislative anticipate.

"Voi propune o comisie (…) pentru a evalua, în conformitate cu legea, Constituţia şi situaţia politică a ţării noastre, în urma unor consultări cu toate organismele, poporul, strada, când va fi cel mai bun moment pentru a organiza aceste alegeri", a declarat preşedintele Adunării constituante, Diosdado Cabello.

"Dacă rezultatul acestei consultări va fi că asta trebuie să se întâmple pe 1 ianuarie (2020), vom organiza aceste alegeri ale Adunării naţionale pe 1 ianuarie. Dacă se va dovedi că aceste alegeri trebuie organizate în acest an (…), ele se vor face cum o va spune consultarea", a adăugat numărul doi al regimului, care speră să furnizeze "această informaţie ţării în zilele următoare".

Alegerile pentru reînnoirea Adunării naţionale sunt în prezent prevăzute pentru decembrie 2020.

Venezuela traversează în prezent criza politică şi economică cea mai gravă din istoria sa recentă, marcată de recesiune, hiperinflaţie şi lupta pentru putere între Juan Guaido şi Nicolas Maduro.AGERPRES/(AS – editor: Florin Ştefan, editor online: Daniela Juncu)

AGERPRES