Curtea Constituţională a respins, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la actul normativ care modifică şi completează Legea 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor.

"În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a respins obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor este constituţională în raport cu criticile formulate", se precizează în minuta deciziei.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale, pe 9 iulie, o sesizare de neconstituţionalitate referitoare la această lege.

Şeful statului solicita CCR să constate că legea este neconstituţională în ansamblul său.

Potrivit sesizării, actul normativ încalcă prevederile constituţionale care consacră principiul legalităţii, pe cele privind principiul bicameralismului, precum şi prevederile referitoare la rolul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

"Camera Deputaţilor, adoptând în calitate de Cameră decizională Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, a sustras dezbaterii şi adoptării primei Camere sesizate completări care vizează aspecte importante ale legii, precum impunerea unor condiţii mai restrictive de acordare a autorizaţiei de procurare a armelor letale, prin extinderea sferei persoanelor care nu pot obţine această autorizaţie la toate persoanele inculpate de săvârşirea unei fapte penale, cu intenţie, ceea ce contravine art. 61 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) din Constituţie", se mai arăta în sesizare. AGERPRES/(AS – autor: Mihai Stoica, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

AGERPRES