Un migrant din Maroc a fost prins de autorităţile române de la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Curtici încercând să treacă ilegal graniţa în Ungaria, ascuns pe platforma unui vagon.

În noaptea de joi spre vineri, autorităţile au verificat, în PTF Curtici, pe sensul de ieşire din ţară, un tren de marfă care transporta containere în Germania, fiind descoperit un bărbat pe platforma unuia dintre vagoane.

"În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că bărbatul este cetăţean din Maroc, în vârstă de 33 de ani, solicitant de azil în ţara noastră", precizează un comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră Arad.

Migrantului i-a fost întreruptă călătoria şi este cercetat pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. AGERPRES / (AS – autor: Marian Buga, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)

AGERPRES