Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a anunţat luni că a primit din partea conducerii partidului susţinerea pentru angajarea răspunderii în cazul legii bugetului de stat şi legii bugetului asigurărilor sociale pe anul 2020, adăugând că data cea mai bună pentru şedinţa de plen a Parlamentului este 23 decembrie.

"Am avut o discuţie în care am întrebat dacă există sprijin politic, în cazul în care vom constata că obiectivul nostru de a adopta bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat până la sfârşitul anului nu poate fi atins pe calea dezbaterilor parlamentare, dacă există sprijin pentru angajarea răspunderii şi am primit susţinerea conducerii PNL pentru această procedură în cazul în care luăm decizia de angajare a răspunderii", a declarat Orban.

El a prezentat paşii pe care îi presupune angajarea răspunderii, indicând că data cea mai bună este 23 decembrie.

"Calendarul de angajare a răspunderii prevede următorii paşi: adoptarea proiectului sau proiectelor de lege în cadrul şedinţelor Guvernului, convocarea Birourilor permanente reunite ale celor două Camere pentru stabilirea calendarului, acordarea unei perioade de timp pentru parlamentari, grupurile parlamentare ca să poată depune amendamente pe proiectul sau proiectele de lege pe care Guvernul îşi angajează răspunderea şi şedinţa de plen la care Guvernul prezintă proiectul sau proiectele de acte normative în plen", a explicat prim-ministrul.

Potrivit lui Orban, "după şedinţa de plen, curge termenul de trei zile privitor la posibilitatea de contestare la CCR după care mai este nevoie de o şedinţă. Termenul de trei zile pentru moţiunea de cenzură dacă se depune moţiunea de cenzură, iar în cazul în care nu se depune moţiune de cenzură mai este necesară convocarea plenului uneia dintre Camere pentru a se anunţa în plen termenul de atacare la CCR, după care urmează promulgarea legii. Cea mai bună dată pentru plen este pe data de 23". AGERPRES/(A – autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)

AGERPRES