Cutiile negre ale avionului Boeing 737 al companiei Ukrainian International Airlines prăbuşit miercuri dimineaţă în apropiere de Teheran vor fi ''deschise'' vineri, a anunţat agenţia oficială de presă iraniană IRNA, citată de Reuters.

Deocamdată nu au fost oferite informaţii despre cine va analiza datele înregistrate de cutiile negre.

Avionul Boeing 737 ce efectua zborul PS752 al companiei Ukraine Airlines Internaţional s-a prăbuşit miercuri dimineaţa la câteva minute după ce a decolat din Teheran. Cele 176 de persoane aflate la bord, majoritatea dintre ele iranieni şi canadieni, şi-au pierdut viaţa.

Londra şi Ottawa afirmă că a avionul a fost fără îndoială doborât de o rachetă iraniană, probabil din eroare, iar imagini video dificil de autentificat circulă pe internet în sprijinul acestei teze.

Pe de altă parte, agenţia franceză pentru analizarea accidentelor aeriene BEA a declarat că va fi implicată în ancheta privind prăbuşirea avionului ucrainean în Iran.

''Am fost notificaţi în legătură cu eveniment de Iran şi am desemnat un reprezentant acreditat pentru ancheta privind siguranţa'', a explicat un purtător de cuvânt al BEA.

''Până în acest moment nu ne-a fost solicitată asistenţă suplimentară'', a adăugat el.

Ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian afirmase vineri dimineaţă că Parisul este pregătit să contribuie la ancheta în acest caz. AGERPRES/(AS – autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

AGERPRES