Curtea Constituţională a României discută, miercuri, sesizarea PSD asupra proiectului referitor la Institutul Naţional al Magistraturii pentru care Guvernul Orban şi-a angajat răspunderea în Parlament.

"Prin Decizia nr. 1557 din 3 noiembrie 2010, Curtea Constituţională a statuat că la modalitatea simplificată de legiferare prin angajarea răspunderii se poate ajunge in extremis, atunci când adoptarea proiectului de lege în procedură obişnuită sau în procedură de urgenţă nu mai este posibilă", se precizează în sesizarea de neconstituţionalitate depusă de PSD.

Conform documentului, proiectul de lege prezentat Parlamentului de către Guvern la data de 12 decembrie 2019 "îşi are sorgintea" în OUG 7/2019, care se află în dezbaterea comisiilor de specialitate din Senat, for decizional.

"Deşi reprezentanţii Ministerului Justiţiei cunoşteau stadiul proiectului de lege în cauză, au înţeles să promoveze, prin angajarea răspunderii Guvernului, o procedură care elimină participarea parlamentarilor şi a asociaţiilor profesionale invitate să ia parte la lucrările comisiei, pentru a putea susţine eventuale soluţii de îmbunătăţire a actului normativ supus aprobării, de la dezbaterile din cadrul comisiilor de specialitate şi plen. Demersul nejustificat şi excesiv al Guvernului ar putea genera grave distorsiuni în funcţionarea justiţiei din România. Aceasta cu atât mai mult cu cât procedura parlamentară privind Institutul Naţional al Magistraturii ar putea fi finalizată cu o altă soluţie legislativă faţă de cea propusă de Guvern prin angajarea răspunderii", se precizează în sesizarea la CCR.

Decizia CCR nr. 1431/2010 a stabilit că Guvernul nu poate întrerupe un proces de legiferare, mai arată social-democraţii. "Prin urmare, considerăm că este de domeniul evidenţei că Guvernul avea obligaţia legală de a aştepta finalizarea procedurii parlamentare cu privire la proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 7/2019", se arată în sesizare.

În opinia PSD, "urgenţa considerată de Guvern ca motiv pentru promovarea unor modificări prin procedura angajării răspunderii nu poate fi reţinută".

De asemenea, în sesizarea la CCR se menţionează că "modificările propuse prin angajarea răspunderii urmează să fie aplicate spre sfârşitul anului 2020 sau chiar 2021, în condiţiile în care în anul 2019 INM nu a reuşit să finalizeze examenul de admitere, fiind doar demarată procedura de examen prevăzută a se finaliza la data de 28 februarie 2020".

"Considerăm că Guvernul a încălcat principiul securităţii juridice consacrat de art. 1 alin. (4) şi art. 61 alin. (1) din Constituţie, suveranitatea poporului exercitată prin referendum potrivit art. 2 alin. (1), jurisprudenţa Curţii Constituţionale în interpretarea art. 114 din Constituţie, astfel încât se impune admiterea sesizării şi constatarea că modificările asumate de Guvern cu privire la Legea privind unele măsuri aplicabile în anul 2020 referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari sunt neconstituţionale", se mai arată în sesizarea depusă de PSD. AGERPRES/(AS – autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi:

 

* CCR discută sesizarea PSD pe proiectul privind transportul de persoane, asumat de Guvern în Parlament

AGERPRES