O persoană a murit şi mai multe au fost rănite într-o explozie produsă marţi seara la o uzină chimică din La Canonja, provincia Tarragona, din nord-estul Spaniei, provocând un incendiu imens, transmite EFE.

Deflagraţia a putut fi văzută de locuitorii oraşelor din apropiere şi chiar a provocat zguduiri ale ferestrelor unor clădiri. Flăcările şi coloana de fum negru sunt vizibile de la mai mulţi kilometri. Autorităţile au activat faza de alertă a unui plan de urgenţă chimic şi medical.

Pompierii acţionează pentru stingerea incendiului, în timp ce traficul rutier a fost restricţionat în zonă, iar traficul feroviar a fost întrerupt pe mai multe secţiuni.

Uzina aparţine companiei Industrias Químicas del Óxido de Etileno (IQOXE), singura industrie din Spania care prelucrează oxid de etilenă, o substanţă folosită pentru fabricarea polimerilor, având capacitatea de a produce 140.000 tone pe an.

Autorităţile din regiunea Cataloniei au avertizat marţi seara locuitorii să rămână în locuinţe şi să ţină ferestrele şi uşile închise ca măsură de precuaţie pentru a se proteja de fum, adăugând totuşi că ''nu există nicio dovadă privind existenţa unui nor toxic", relatează Reuters.

Nu a fost clar imediat ce anume a provocat explozia, survenită înainte de ora locală 19:00 (18:00 GMT), dar agenţia de apărare civilă a invocat drept cea mai probabilă cauză un accident chimic.AGERPRES/(AS – editor: Mariana Ionescu, editori online: Irina Giurgiu, Alexandru Cojocaru)

AGERPRES