Somităţi ale politicii mondiale sunt aşteptate să participe la Conferinţa de securitate de la Munchen în acest weekend, în contextul în care o lungă listă de conflicte de pe mapamond pune la îndoială capacitatea politicii internaţionale de a negocia pacea, comentează vineri dpa.

Aproximativ 35 de şefi de stat şi de guvern, între care preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul canadian Justin Trudeau, sunt aşteptaţi să participe la acest forum anual organizat în sudul Germaniei, ale cărui lucrări vor debuta vineri.

Unele ţări îşi vor trimite miniştri de top, între care secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, ministrul de externe al Chinei, Wang Yi, şeful diplomaţiei iraniene, Mohammad Javad Zarif. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi preşedintele Facebook, Mark Zuckerberg, se regăsesc de asemenea pe lista participanţilor.

Vorbind înainte de eveniment, preşedintele Conferinţei de Securitate de la München, Wolfgang Ischinger, a declarat că este 'profund îngrijorat' cu privire la 'eşecul de neiertat' al comunităţii internaţionale în Siria afectată de război, exprimându-şi regretul că planul de pace privind Libia, lansat recent la Berlin, nu a avut succes.

'Avem mai multe crize, crize mult mai grave, evenimente mult mai oribile decât ne putem imagina de fapt', a remarcat Ischinger, adăugând că aceasta va însemna mult mai multă muncă pentru participanţii la summit care se întâlnesc până duminică.

Totodată, tensiunile din cadrul NATO ar putea fierbe înăbuşit la forum, în condiţiile în care preşedintele francez Emmanuel Macron insistă ca Europa să devină mai independentă de puternicul său aliat SUA, inclusiv prin cooperarea în domeniul descurajării nucleare.

De vreme ce la conferinţa de securitate de la Munchen va participa şi lidera democraţilor din Camera Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, atât tabăra care îl susţine pe Donald Trump, cât şi cea care i se opune vor fi reprezentate la forum într-o perioadă de divergenţe politice profunde la Washington.

Circa 3.900 de poliţişti au fost mobilizaţi pentru a asigura securitatea şi buna desfăşurare a conferinţei de la Munchen, unde sunt aşteptate proteste. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 

 

Foto: (c) securityconference.org 

AGERPRES